Aspecte importante atunci când începi o afacere.

Înființarea și deținerea unei afaceri poate fi o experiență interesantă și care să aducă beneficii, dar vine și cu o serie de responsabilități și implicații legale. În acest articol, vom acoperi câteva dintre aspectele importante de care trebuie să ții cont atunci când dorești să începi o afacere în România, fie că este vorba de SRL sau PFA.

1.START-UP. CE FORMĂ JURIDICĂ ALEGI?

Unul dintre primele lucruri de luat în considerare atunci când începi o afacere este structura juridică a companiei. Cele mai comune tipuri de structuri juridice sunt :

  • persoana fizică autorizată(PFA),
  • întreprinderile individuale(II)
  • societățile cu răspundere limitată (SRL)
  • societățile pe acțiuni(SA).

Fiecare structură are propriile avantaje și dezavantaje și este important să o alegi pe cea care se potrivește cel mai bine nevoilor afacerii tale.

Dacă dorești să lucrezi ca un freelancer, probabil ți se potrivește un PFA, însă dacă dorești să te extinzi pe viitor, un SRL poate fi o alegere potrivită.

Având în vedere că discutăm despre afaceri aflate la început de drum, vom analiza implicațiile asupra PFA și SRL.

PFA. AVANTAJE ȘI DEZAVANTAJE

Organizarea sub formă de persoană fizică autorizată(PFA) este ce mai simplă și ușor de înființat. Ai nevoie doar de dovada deținerii unei calificări în domeniul în care dorești să activezi(diplomă, certificat, atestat), stabilirea unui sediu social și stabilirea codului CAEN pentru activitatea prestată.

Un PFA poate avea cel mult cinci coduri CAEN și maximum 3 angajați. Pentru fiecare cod CAEN autorizat trebuie să existe dovada competențelor/calificărilor în domeniul respectiv.

PFA oferă însă cea mai mică protecție pentru bunurile personale ale titularului. În cazul în care PFA-ul va fi executat silit, creditorii se vor putea îndrepta și împotriva bunurilor deținute de către titularul PFA-ului.

SRL. AVANTAJE ȘI DEZAVANTAJE

Organizarea sub forma unei societăți cu răspundere limitată(SRL) oferă posibilitatea activării în mai multe domenii, fără a fi obligatorie deținerea unei calificări ca în cazul PFA.

Există anumite domenii în care sunt solicitate calificări, precum domeniul medical, însă cele mai multe activități pot fi realizate fără a deține anumite calificări.

Un SRL poate desfășura oricâte activități și nu are o limitare în ceea ce privește numărul de angajați. Un SRL poate fi deținut de către un asociat unic sau de mai mulți asociați și va fi condus de către un administrator, acesta având dreptul de a reprezenta societatea în relația cu terții.

În ceea ce privește protecția bunurilor asociaților, SRL oferă o protecție sporită, societatea poate fi executată silit în limita patrimoniului și a capitalului social. Totuși, există situații în care administratorii și asociații să răspundă cu bunurile personale, de pildă atunci când le este atrasă răspunderea solidară pentru datoriile societății.

2. OBȚINEREA AUTORIZAȚIILOR PENTRU FUNCȚIONARE.

Un alt aspect legal important este obținerea autorizațiilor necesare pentru a vă opera afacerea. În funcție de tipul de afacere și de locație poate fi necesar să obțineți autorizații de la Primărie, DSV, Mediu sau alte autorități.

De exemplu, o afacere în domeniul HORECA va trebui să obțină o autorizație de alimentație publică. Neobținerea autorizațiilor necesare poate duce la amenzi și suspendarea activității, astfel că este important să cercetați și să respectați toate legile și reglementările aplicabile.

3. TAXELE PE CARE TREBUIE SĂ LE ACHITE UN SRL SAU PFA.

Taxele sunt, de asemenea, un aspect juridic crucial al deținerii unei afaceri. În calitate de proprietar de afacere, va trebui să te înregistrezi și să plătești diferite impozite, precum impozitul pe venit, TVA și impozitele pe salarii sau contribuții.

Despre taxele aplicabile PFA și SRL în 2023 am scris pe larg în acest articol.

4. ÎNSCRIERE MARCĂ LA OSIM. PROTEJAREA PROPRIETĂȚII INTELECTUALE.

Un business trebuie să își urmărească protejarea proprietății intelectuale. În această categorie regăsim mărci comerciale precum logo, sigle, drepturi de autor și brevete. Aceste protecții legale pot împiedica alte persoane să vă folosească numele, sigla sau produsele fără permisiune.

Logo-ul, sigla sau sloganul afacerii tale poate și ar trebui înregistrat la OSIM sau la autoritățile competente europene(EUIPO) pentru a te asigura că pot fi utilizate pe teritoriul României și al Uniunii Europene.

În cele din urmă, este important să înțelegi cerințele legale și reglementările legate de domeniul în care dorești să începi să activezi.

Acestea pot include legislația muncii sau legile privind protecția consumatorilor . Este esențial să respecți toate legile și reglementările aplicabile pentru a-ți proteja afacerea și clienții.

Dacă dorești să înființezi un SRL sau PFA sau dorești consultanță juridică în Oradea, utilizează datele de contact de mai jos.

Acest articol nu reprezintă consultanță juridică și nu atrage răspunderea autorului.

Solicită o analiză juridică a cazului tău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top