Conducere fără permis. Ce prevede art.335 din Codul Penal?

Conducerea fără permis al unui autovehicul sau tramvai este sancționată de art.335 Cod Penal, în cuprinsul acestei dispoziții legale fiind evidențiate situațiile în care această infracțiune este incidentă.

În cele ce urmează vom realiza o scurtă analiză a infracțiunii de conducere al unui vehicul fără permis de conducere, ce pedepse sunt prevăzute și ce alternative au persoanele care sunt acuzate de săvârșirea acestei infracțiuni,

Conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere, art.335 alin.1 Cod Penal.

Prima modalitate în care poate fi săvârșită infracțiunea analizată este situația în care o persoană conduce un autovehicul sau un tramvai fără a deține permis de conducere.

Această faptă este considerată cea mai gravă dintre cele pe care le vom analiza aici, fiind sancționată cu închisoarea cuprinsă între 1 și 5 ani. Pericolul social este considerat a fi ridicat chiar dacă nu se produce un accident rutier și persoana este doar surprinsă în trafic.

Este extrem de important ca în faza de urmărire penală cât și în fața instanței de judecată să fie administrate probe care să contureze o situație favorabilă persoanei cercetate, fiind astfel crescute șansele stabilirii unei pedepse cu amânare sau cu suspendare.

Conducerea unui vehicul de o persoană care deține un permis cu o categorie necorespunzătoare sau care are permisul suspendat, art.335 alin.2 Cod Penal.

Conducere vehicul cu un permis de conducere emis pentru o altă categorie.

Se consideră infracțiune și conducerea unui vehicul de către o persoană care deține un permis de conducere însă acesta este emis pentru o altă categorie de vehicule.

Spre exemplu, dacă dețineți permis pentru categoria B însă sunteți surprins conducând un camion, veți săvârși infracțiunea prevăzută la art. 335 alin.2 Cod Penal.

În această situație se prevede anularea permisului de conducere dacă persoana cercetată este în final condamnată. Anularea permisului poate fi evitată prin administrarea unui probatoriu eficient și o bună argumentare a situației de fapt.

Conducere vehicul cu permisul suspendat.

De asemenea, o situație extrem de întâlnită este aceea în care conducătorul auto este surprins conducând în perioada în care permisul de conducere este suspendat, retras sau anulat.

Este important să se acorde atenție momentului în care intervine sau expiră perioada de suspendare a dreptului de a conduce. În acest articol am explicat momentul în care intervine suspendarea dreptului de a conduce atunci când a fost respinsă plângerea contravențională împotriva procesului verbal prin care s-a dispus măsura suspendării.

Ce pedeapsă este prevăzută în Codul Penal?

Pentru ambele situații expuse anterior, art.335 alin.2 din Codul Penal prevede o pedeapsa cu închisoare cuprinsă între 6 luni și 3 ani sau amendă.

Cuantumul și modalitatea de executare a pedepsei este influențată de modul în care este instrumentat dosarul penal și de probele administrate.

Cu titlu de practică judiciară, avocat Popovici Claudiu din Oradea a obținut într-o cauză recentă amânarea aplicării pedepsei pentru acest tip de infracțiune acest lucru însemnând că nu s-a dispus anularea permisului de conducere și nici nu s-a aplicat vreo sancțiune de natură penală.

Încredințarea unui vehicul către o persoană care nu deține permis de conducere sau se află sub influența băuturilor alcoolice, art.335 alin.3 Cod Penal.

Cu aceeași pedeapsă, închisoarea între 6 luni și 3 ani sau amendă, se sancționează și persoana care încredințează un vehicul către o persoană care nu deține permis de conducere sau se află sub influența băuturilor alcoolice.

În prima variantă, este necesar ca persoana care încredințează vehiculul să aibă cunoștință despre faptul că persoana căreia îi încredințează vehiculul nu deține permis de conducere, infracțiunea nefiind incidentă în cazul în care este vorba despre categorie necorespunzătoare.

În cazul încredințării vehiculului către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, conform Deciziei ICCJ 14/2020, este necesar ca persoana să aibă o alcoolemie de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge. Acest subiect a fost analizat pe larg în acest articol.

În concluzie, modalitățile de comitere a infracțiunii prevăzute la art.335 Cod Penal sunt multiple și este extrem de importantă administrarea unui probatoriu care să asigure o situație favorabilă cât și posibilitatea de a se evita anularea permisului de conducere, în cazurile în care acest lucru este aplicabil.

Un avocat specializat în drept penal respectiv infracțiuni rutiere vă poate oferi suportul și asistența necesară pentru obținerea unei soluții cât mai favorabile, în funcție de situația specifică fiecărui caz.

Prezentul articol nu reprezintă consultanță juridică și nu atrage răspunderea autorului,

Solicită o analiză juridică a cazului tău

1 reply on “Conducere fără permis. Ce prevede art.335 din Codul Penal?”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top