Alcoolemie peste 0.80 mg/l. Evitare anulare permis. Conducere alcool.

Diferența dintre fapta contravențională ce presupune o amendă și suspendarea dreptului de a conduce și fapta penală, ce atrage după sine un dosar penal, este dată de concentrația de alcool din sânge.

Conducerea sub influența alcoolului devine infracțiune atunci când alcoolemia conducătorului auto este de peste 0.80mg/l alcool pur în sânge.

Valoarea alcoolemiei din sânge este cea importantă din punct de vedere penal, însă până la stabilirea alcoolemiei din sânge trebuie parcurși anumiți pași.

Vom analiza în cele ce urmează care sunt situațiile în care este obligatorie recoltarea de probe biologice de sânge, când fapta reprezintă contravenție și care sunt soluțiile pentru conducătorii auto.

CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI. ALCOOLEMIE SUB 0.80 mg/l. CONTRAVENȚIE.

În situația în care rezultatul testării cu alcooltestul generează o valoare a alcoolemiei situată sub 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat, nu este obligatorie recoltarea de probe biologice de sânge, fapta reprezentând contravenție.

Astfel conducătorul auto va fi sancționat cu amendă și se va dispune suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Conducătorul auto poate însă solicita recoltarea de probe biologice, existând posibilitatea ca rezultatul analizelor de sânge să fie negativ, caz în care nu se va reține săvârșirea faptei contravenționale.

De exemplu, în practică s-au întâlnit situații în care valoarea alcoolemiei în aerul expirat a fost de 0.08 mg/l alcool pur iar rezultatul analizelor de sânge a fost negativ. Asemenea rezultate sunt frecvente și de aceea se recomandă recoltarea de probe biologice de sânge.

ALCOOLEMIE PESTE 0.40 MG/L ALCOOL PUR ÎN AERUL EXPIRAT.

Atunci când rezultatul alcool-testului indică o alcoolemie în aerul expirat de peste 0.40 mg/l alcool pur, recoltarea de probe biologice este obligatorie, refuzul reprezentând infracțiunea prevăzută la art. 337 Cod Penal, analizată în articolul disponibil aici.

Chiar și în această situație, dacă valoarea alcoolemiei din sânge se va situa sub pragul de 0.80 mg/l alcool pur în sânge, fapta va reprezenta contravenție.

ALCOOLEMIE PESTE 0.80 MG/L. DOSAR PENAL. ART.336 ALIN. 1 COD PENAL

Atunci când alcoolemia se situează peste pragul de 0.80 mg/l alcool pur în sânge se va intra în incidența dreptului penal, fapta reprezentând infracțiunea prevăzută la art. 336 alin. 1 Cod Penal.

CE PEDEAPSĂ PREVEDE ART. 336 ALIN. 1 COD PENAL?

Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are o alcoolemie de peste 0.80 mg/l alcool pur în sânge se sancțiunea cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amendă.

Pedeapsa va diferi în funcție de valoarea alcoolemiei și a circumstanțelor în care a fost produsă fapta, de aceea probele administrate în faza de urmărire penală sunt extrem de importante.

EVITARE ANULARE PERMIS PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI. ART.336 ALIN.1 COD PENAL.

Pe lângă pedeapsa închisorii sau amenzii, o consecință nefastă a condamnării pentru această faptă o reprezintă anularea permisului de conducere.

CUM SE POATE EVITA ANULAREA PERMISULUI DE CONDUCERE? Avocat Oradea Drept Penal

Anularea permisului se poate evita în situația în care conducătorul auto nu suferă o condamnare, respectiv atunci când se dispune renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei.

În urma aplicării unei asemenea soluții, conducătorul auto nu va figura cu mențiuni în cazier și permisul de conducere nu se va anula.

Bineînțeles că pentru a obține o asemenea soluție probele vor fi analizate riguros de către instanța de judecată, circumstanțele în care s-a produs fapta fiind extrem de importante.

Un avocat din Oradea specializat în drept penal vă poate asista în fața organelor de cercetare penală și în fața instanțelor de judecată, având astfel partea de servicii profesioniste care pot crește șansele unei soluții favorabile.

Acest articol nu reprezintă consultanță juridică și nu atrage răspunderea autorului.

Solicită o analiză juridică a cazului tău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top