ANULARE AMENDĂ APLICATĂ DE ITM-MUNCĂ LA NEGRU.

Într-o cauză soluționată recent am obținut o soluție favorabilă pentru clientul nostru, fiind anulată amenda în cuantum de 40.000 lei aplicată de către ITM- Inspecția Muncii.

Inspectorii ITM au aplicat o amendă de 40.000 lei pentru neîncheierea contractelor individuale de muncă pentru persoane care desfășurau mici activități de reparații la un imobil.

PLÂNGERE CONTRAVENȚIONALĂ AMENDĂ APLICATĂ DE ITM. ANULARE PROCES VERBAL.

Prin decizia analizată s-a dispus admiterea plângerii contravenționale împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenție întocmit de ITM Bihor, toate sancțiunile fiind anulate.

În multe situații inspectorii ITM interpretează legea într-un sens greșit, considerând că este necesară încheierea unui contract de muncă chiar dacă între părți nu există raporturi de subordonare și nu se achită un salariu.

Astfel, am reușit să convingem instanța de judecată de faptul că nu orice activitate îndeplinește condițiile pentru a fi în prezența unui raport de muncă, astfel cum este acesta definit de lege.

PROCEDURĂ CONTESTARE AMENDĂ ITM.

Este important de reținut că în urma unui control, inspectorii ITM întocmesc două tipuri de acte:

  • procesul verbal de control care este un act administrativ și trebuie atacat separat, potrivit Legii 554/2004
  • procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor care trebuie atacat în baza OG 2/2001

Contestarea se desfășoară astfel pe două paliere, în planul contenciosului administrativ și în planul dreptului contravențional.

Este evident că pentru a obține o soluție favorabilă trebuie să existe o strategie comună și coordonată, pe ambele paliere.

Ne bucură această soluție prin care clientul nostru a fost exonerat de plata amenzii și se atestă încă odată că argumentele juridice formulate corect sunt luate în considerare de către instanțele de judecată.

Indiferent că aveți nevoie de avocat în Oradea, Salonta, Aleșd, Beiuș, Marghita ori în alte orașe, un avocat specializat în dreptul muncii vă pot oferi consultanță juridică și reprezentare la Poliție, Parchet sau instanțele de judecată.

Acest articol nu reprezintă consultanță juridică și nu atrage răspunderea autorului.

Solicită o analiză juridică a cazului tău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top