Trafic de droguri de risc. Pedeapsă cu suspendare.

Traficul de droguri de risc, faptă sancționată de art.2 alin.1 din Legea 143/2000, reprezintă o infracțiune tot mai prezentă în spațiul public, pedepsele fiind aspre iar autoritățile tratează cu rigurozitate acest tip de fapte.

Într-o cauză recentă am obținut suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe care instanța a dispus-o față de clientul pe care l-am reprezentat.

Încă de la bun început trebuie precizat că fiecare cauză este diferită, fiind necesar să fie administrate probe care să fie apte să ofere posibilitatea obținerii unei pedepse cu suspendare, aceasta nefiind în niciun caz garantată.

TRAFIC DE DROGURI. CARE ESTE PEDEAPSA? AVOCAT PENAL DROGURI ORADEA.

Drogurile de risc sunt prevăzute în tabelul III la Legea 143/2000 care cuprinde o multitudine de substanțe care sunt considerate ca fiind droguri de risc.

Această anexă cuprinde inclusiv formula chimică a acestor substanțe și atunci când este identificată prezența acestor substanțe se va putea reține săvârșirea unei infracțiuni legată de traficul sau consumul de droguri de risc, în funcție de situație.

Printre cele mai cunoscute și întâlnite droguri de risc se numără:

  • Cannabis
  • Diazepam
  • Ketamina

TRAFIC DE DROGURI. CUM POATE FI SĂVÂRȘITĂ FAPTA. AVOCAT PENAL TRAFIC DROGURI ORADEA

Traficul de droguri este reglementat în cuprinsul art. 2 din Legea 143/2000 și poate fi săvârșit în mai multe modalități.

Atenție! Infracțiunea de trafic de droguri NU se săvârșește doar atunci când are loc o vânzare de droguri ci și atunci când au loc următoarele acțiuni:

  • cultivarea
  • producerea
  • experimentarea
  • extragerea
  • prepararea
  • transformarea
  • oferirea
  • punerea în vânzare
  • vânzarea
  • distribuirea
  • livrarea cu orice titlu
  • transmiterea transportul
  • procurarea
  • cumpărarea
  • deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor

PEDEAPSĂ TRAFIC DROGURI DE RISC.

Legea 143/2000 prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi în cazul traficului de droguri de risc.

Pedeapsa efectivă va fi aplicată în funcție de cantitatea de droguri, frecvența actelor materiale și modalitatea în care a fost săvârșită fapta.

Există mijloace procedurale, prevăzute de lege, prin care pedeapsa poate fi diminuată și astfel să fie redusă pedeapsa, dar acestea trebuie utilizate încă de la debutul urmăririi penale, pentru a crește șansele unei soluții favorabile.

CE POȚI SĂ FACI DACĂ EȘTI URMĂRIT PENAL PENTRU TRAFIC DE DROGURI?

Dacă ești acuzat de săvârșirea unei fapte de trafic de droguri este esențial să apelezi la un avocat specializat în drept penal care poate oferi asistență juridică specializată, poate contesta probele administrate de DIICOT și îți poate oferi o consiliere cu privire la fiecare etapă din procesul penal.

În situația infracțiunii de trafic de droguri persoana anchetată are dreptul la un avocat, fie că vorbim de momentul efectuării unei percheziții domiciliare sau atunci când au loc audieri.

Este esențial ca înainte de a formula declarații să fie analizat dosarul pe care organele de anchetă l-au instrumentat, șansele de obținere a unei soluții favorabile fiind astfel mai crescute.

Acest articol nu reprezintă consultanță juridică și nu atrage răspunderea autorului.

Solicită o analiză juridică a cazului tău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top