În calitate de avocat de drept penal în Oradea am obținut recent o soluție de clasare obținută pentru infracțiunea de înșelăciune privind asigurările și inducerea în eroare a organelor judiciare.
Clasarea a fost dispusă în temeiul art.16 alin.1 lit.a) Cod Procedură Penală- fapta nu există, cel mai solid temei prin care se poate constata nevinovăția unei persoane.

Clientul pe care l-am reprezentat a fost cercetat pentru infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare și înșelăciune privind asigurările. două acuzații grave care ar fi putut să genereze o pedeapsă aspră.
În urma probelor administrate în faza de urmărire penală și a argumentelor privind nelegalitatea unor probe obținute de organele de cercetare penală, procurorul a dispus clasarea cauzei, constatând că fapta nu există.
Acest temei de clasare, reglementat de art.16 alin.1 lit.a) din Codul de Procedură Penală elimină complet orice dubiu cu privire la vinovăția clientului.
În cele ce urmează vom analiza ce presupun aceste infracțiuni și ce pedepse sunt prevăzute în Codul Penal.
Înșelăciune privind asigurările. Avocat Drept Penal Oradea
Ce prevede Codul Penal pentru infracțiunea de înșelăciune privind asigurările? Art.245 Cod Penal
Art. 245: Înșelăciunea privind asigurările
(1)Distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuinţare, ascunderea sau înstrăinarea unui bun asigurat împotriva distrugerii, degradării, uzurii, pierderii sau furtului, în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, suma asigurată, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Sunt prevăzute astfel modalitățile prin care această infracțiune poate fi săvârșită, precum distrugere, ascunderea bunului sau regizarea furtului unui bun asigurat.
Scopul săvârșirii acestei infracțiuni îl reprezintă obținerea sumei asigurate. Această infracțiune se poate reține, în special, când este vorba despre asigurări facultative precum CASCO, CMR, etc.
Fapta poate exista și în cazul asigurării RCA, dacă de exemplu este simulat un accident cu scopul de a obține despăgubiri de la asigurătorul RCA al presupusului vinovat de producerea accidentului.
Ce pedeapsă prevede legea pentru înșelăciune în asigurări? Avocat Drept Penal Oradea
Pedeapsa pentru această infracțiune este închisoarea de la unu la 5 ani, cuantumul pedepsei fiind stabilit în funcție de modalitatea în care a fost săvârșită fapta și de suma despăgubirilor obținute.
Prin administrarea unor probe în faza de urmărire penală și în fața instanței se poate obținerea aplicarea circumstanțelor atenuante, caz în care limitele de pedeapsă sunt reduse cu o treime.
Inducerea în eroare a organelor judiciare. Avocat Drept Penal Oradea
Ce prevede Codul Penal pentru infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare? Art.268 Cod Penal
Art. 268: Inducerea în eroare a organelor judiciare
(1)Sesizarea penală, făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)Producerea sau ticluirea de probe nereale, în scopul de a dovedi existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârşirea acesteia de către o anumită persoană, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(3)Nu se pedepseşte persoana care a săvârşit inducerea în eroare a organelor judiciare, dacă declară, înainte de reţinerea, arestarea sau de punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva celui faţă de care s-a făcut denunţul sau plângerea ori s-au produs probele, că denunţul, plângerea sau probele sunt nereale.
Această infracțiune urmărește protejarea bunei desfășurări a justiției și a activității organelor judiciare. Formularea, cu rea-credință, a unei plângeri penale privind fapte nereale trebuie sancționată penal, întrucât generează numeroase efecte negative.
În primul rând, organele de cercetare sunt obligate să consume timp și resurse pentru verificarea faptelor denunțate, iar persoana reclamată este pusă în situația de a se prezenta în fața autorităților, de a suporta cheltuieli și de a trece prin stresul unei anchete penale, deși acuzațiile nu au niciun temei real.
Ce pedeapsă prevede legea pentru inducerea în eroare a organelor judiciare? Avocat Drept Penal Oradea
Textul legal prevede sancționarea cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă a formulării, cu rea-credință, a unei plângeri penale ori a unui denunț cu privire la fapte nereale.
Pe lângă răspunderea penală a autorului, persoana reclamată pe nedrept are posibilitatea de a solicita despăgubiri pentru prejudiciile materiale și morale suferite ca urmare a situației în care a fost pusă.
Producerea de probe nereale este sancționată însă mult mai drastic, cu pedeapsa închisorii de la un an la 5 ani.
Cum te poate ajuta un avocat în faza de urmărire penală?
Soluția de clasare pronunțată în acest dosar demonstrează importanța asistenței juridice specializate. Intervenția unui avocat de drept penal din Oradea poate fi decisivă între soluția de închidere a dosarului și riscul trimiterii în judecată.
În etapa urmăririi penale, avocatul are un rol esențial:
- oferă consultanță și reprezentare pe tot parcursul anchetei, asigurând respectarea drepturilor procesuale.
- poate solicita administrarea de probe care să susțină nevinovăția persoanei cercetate;
- poate contesta legalitatea probelor strânse de organele de cercetare penală, atunci când acestea au fost obținute cu încălcarea legii;
Acest articol nu reprezintă consultanță juridică și nu atrage răspunderea autorului.