Deținere de droguri pentru consum propriu. Ce pedeapsă poți să primești?

În România, deținerea de droguri pentru consum propriu constituie infracțiune și este reglementată de art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Una dintre cele mai importante probleme care apar într-un dosar penal privind drogurile este delimitarea dintre deținerea de droguri în vederea consumului propriu și deținerea de droguri în vederea vânzării sau comercializării.

Această diferență este esențială, întrucât, în funcție de împrejurările concrete ale cauzei, fapta poate fi încadrată fie ca infracțiune de consum propriu, fie ca trafic de droguri, situație care atrage pedepse considerabil mai mari.

În practică, organele de urmărire penală analizează mai multe elemente pentru a stabili scopul deținerii: cantitatea de substanță, modul de ambalare, existența unor sume de bani, discuții purtate cu alte persoane, antecedentele persoanei cercetate, declarațiile martorilor, rezultatele perchezițiilor, precum și orice alte probe care pot indica dacă drogurile erau destinate consumului propriu sau distribuției către alte persoane.

Fără a încuraja în niciun fel consumul de droguri ori activitățile care au legătură cu drogurile de risc sau de mare risc, în acest articol vom analiza condițiile în care poate fi reținută infracțiunea de deținere de droguri pentru consum propriu, diferența față de traficul de droguri, precum și soluțiile legale care pot fi avute în vedere de persoanele cercetate într-un asemenea dosar penal.

Dacă ești cercetat pentru o faptă prevăzută de Legea nr. 143/2000, este important să consulți încă din faza incipientă un avocat penal specializat în dosare de droguri.

Asistența juridică oferită de un avocat droguri Oradea sau de un avocat penal Oradea poate fi esențială pentru stabilirea unei strategii de apărare, pentru analizarea probelor administrate de DIICOT sau de organele de urmărire penală și pentru obținerea celei mai favorabile soluții posibile.

CÂND SE CONSIDERĂ DEȚINERE DE DROGURI ÎN VEDEREA CONSUMULUI? AVOCAT PENAL ORADEA

Potrivit art. 4 din Legea nr. 143/2000, constituie infracțiune cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept. Pentru această faptă, legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau amenda.

În cazul drogurilor de mare risc, limitele de pedeapsă sunt mai ridicate, fapta fiind sancționată cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Printre cele mai cunoscute droguri de risc se numără cannabisul, în timp ce, în categoria drogurilor de mare risc, pot fi menționate substanțe precum cocaina sau 3-CMC.

O problemă frecvent întâlnită în practică este delimitarea dintre deținerea de droguri pentru consum propriu și traficul de droguri.

Legea nu stabilește o cantitate exactă de la care deținerea unei substanțe interzise se transformă automat în trafic de droguri. Prin urmare, încadrarea juridică nu se face exclusiv în funcție de cantitatea de droguri găsită asupra unei persoane, ci prin raportare la toate împrejurările concrete ale cauzei.

Cu toate acestea, cantitatea de substanță deținută poate reprezenta un element important în analiza organelor judiciare. O cantitate redusă, compatibilă cu un consum individual, poate susține ipoteza unei dețineri în vederea consumului propriu, în timp ce o cantitate mare, împărțită în doze, ambalată distinct sau însoțită de alte elemente specifice distribuției, poate conduce la suspiciunea existenței unei activități de trafic de droguri.

Într-un dosar penal privind deținerea de droguri, simpla existență a substanței nu este suficientă, în mod automat, pentru a stabili scopul deținerii.

Organele de urmărire penală trebuie să analizeze dacă drogurile erau destinate consumului propriu sau dacă existau indicii că acestea urmau să fie vândute, oferite ori distribuite altor persoane.

Din acest motiv, apărarea într-un asemenea dosar trebuie construită atent, prin raportare la probele administrate, la cantitatea de substanță, la modul de ambalare, la eventualele conversații, declarații sau alte elemente reținute de organele judiciare.

Asistența unui avocat penal în Oradea, cu experiență în cauze privind Legea nr. 143/2000, poate fi importantă încă din faza de urmărire penală.

CÂND SE CONSIDERĂ CĂ A FOST SĂVÂRȘITĂ O INFRACȚIUNE DE TRAFIC DE DROGURI? AVOCAT DROGURI ORADEA

În lipsa unui flagrant, a unor vânzări autorizate sau a altor probe directe privind distribuirea substanțelor către alte persoane, simpla deținere de droguri nu ar trebui calificată automat ca trafic de droguri.

În practică, organele de urmărire penală pot avea în vedere mai multe elemente pentru a aprecia dacă drogurile erau destinate consumului propriu sau comercializării.

Printre acestea se numără cantitatea de substanță identificată, modul de ambalare, existența unor cântare de precizie, sume de bani, plicuri sau alte obiecte asociate distribuției, precum și eventualele conversații rezultate din percheziții informatice, din care ar putea rezulta activități de vânzare, oferire sau intermediere de droguri.

În absența unor asemenea probe, deținerea unei cantități reduse de droguri, compatibilă cu un consum individual, poate justifica reținerea infracțiunii de deținere de droguri pentru consum propriu, iar nu a infracțiunii de trafic de droguri.

Chiar și în situația în care, într-o fază inițială a dosarului, organele de urmărire penală formulează o acuzație de trafic de droguri, încadrarea juridică poate fi analizată și contestată.

Dacă probele administrate nu confirmă existența unei activități de distribuire, vânzare sau punere în circulație a drogurilor, se poate solicita schimbarea încadrării juridice din trafic de droguri în deținere pentru consum propriu.

O asemenea schimbare poate avea consecințe importante asupra situației persoanei cercetate, întrucât infracțiunea de deținere de droguri în vederea consumului propriu este sancționată mai blând decât traficul de droguri.

În funcție de circumstanțele cauzei, de conduita persoanei cercetate, de cantitatea și tipul substanței, precum și de celelalte probe administrate, poate fi avută în vedere o pedeapsă mai redusă sau chiar aplicarea unei amenzi penale.

CE PEDEAPSĂ POT PRIMI ÎN CAZUL INFRACȚIUNII DE DEȚINERE DE DROGURI ÎN VEDEREA CONSUMULUI?

Așa cum am arătat anterior, deținerea de droguri pentru consum propriu este sancționată diferit în funcție de tipul substanței deținute.

În cazul drogurilor de risc, legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau amenda, iar în cazul drogurilor de mare risc, pedeapsa prevăzută este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Cu toate acestea, pedeapsa aplicată într-un dosar penal nu se stabilește în mod automat, ci depinde de circumstanțele concrete ale cauzei.

Instanța va avea în vedere, printre altele, tipul și cantitatea substanței, conduita persoanei cercetate, lipsa sau existența antecedentelor penale, atitudinea procesuală, împrejurările în care a fost săvârșită fapta și eventualele date care arată că drogurile erau destinate exclusiv consumului propriu.

În practică, în anumite situații, atunci când este vorba despre deținerea unei cantități reduse de droguri pentru consum propriu, iar persoana cercetată nu are antecedente penale sau există elemente favorabile în dosar, se poate obține o soluție mai blândă, inclusiv aplicarea unei amenzi penale, în locul unei pedepse cu închisoarea.

Într-o cauză recentă, am reprezentat un client acuzat de deținere de droguri în vederea consumului propriu, acesta fiind identificat cu aproximativ 21 de grame de cannabis asupra sa. În urma apărării formulate, am obținut o soluție favorabilă, respectiv aplicarea unei amenzi penale în cuantum de 4.500 lei.

Această soluție demonstrează că, într-un dosar penal pentru deținere de droguri, analiza concretă a probelor și construirea unei apărări adecvate pot avea un impact semnificativ asupra rezultatului final. Asistența unui avocat penal în Oradea, cu experiență în cauze privind Legea nr. 143/2000, poate fi importantă pentru identificarea celor mai favorabile argumente și pentru obținerea unei soluții proporționale cu situația reală a persoanei cercetate.

RENUNȚAREA LA APLICAREA PEDEPSEI ȘI AMÂNAREA APLICĂRII PEDEPSEI ÎN CAZUL ART.4 DIN LEGEA 143/2000

În anumite situații, în cazul infracțiunii de deținere de droguri pentru consum propriu, legea permite aplicarea unor soluții mai favorabile persoanei cercetate, în special atunci când aceasta acceptă includerea într-un program integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri și respectă protocolul stabilit.

Potrivit Legii nr. 143/2000, dacă până la momentul pronunțării hotărârii inculpatul respectă protocolul programului integrat de asistență, instanța poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, chiar și atunci când nu sunt îndeplinite condițiile generale prevăzute de Codul penal pentru aceste instituții.

Aceste soluții sunt deosebit de importante într-un dosar penal pentru deținere de droguri în vederea consumului propriu, deoarece pot evita aplicarea unei pedepse efective. În funcție de soluția dispusă de instanță și de respectarea obligațiilor stabilite, persoana cercetată poate evita consecințele unei condamnări, inclusiv mențiunile specifice unei condamnări în cazierul judiciar.

Din acest motiv, includerea într-un program de asistență și respectarea acestuia pot reprezenta elemente relevante în strategia de apărare. Un avocat penal în Oradea, cu experiență în dosare privind Legea nr. 143/2000, poate analiza dacă într-o anumită cauză sunt îndeplinite condițiile pentru solicitarea renunțării la aplicarea pedepsei, amânării aplicării pedepsei sau a unei alte soluții favorabile.

Acest articol nu reprezintă consultanță juridică și nu atrage răspunderea autorului.

Solicită o analiză juridică a cazului tău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top