Autoritate părintească. Exclusivă sau în comun?

În cazul separării părinților, este necesară stabilirea modului în care va fi exercitată autoritatea părintească asupra copiilor, fie acesta este exercitată în comun de către ambii părinți sau în mod exclusiv, de către unul din părinți.

Autoritatea părintească, cunoscută în limbaj non-juridic ca și ”custodie”, reprezintă drepturile și obligațiile pe care părinții le au cu privire la creșterea și dezvoltarea copiilor minori.

AUTORITATE PĂRINTEASCĂ ÎN COMUN. CONDIȚII.

Art.483 Cod Civil prevede că:

(1) Autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi.

(2) Părinţii exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, şi îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate.

(3) Ambii părinţi răspund pentru creşterea copiilor lor minori.

Regula este că autoritatea părintească este exercitată în comun, de către ambii părinți. În acestă situație, părinții decid împreună cu privire la dezvoltarea minorului, ca de exemplu: ce școală va urma, dacă poate părăsi teritoriul României ori dacă este nevoie de efectuarea unei interenții medicale.

Chiar dacă părinții sunt separați va fi necesar acordul ambilor pentru eliberarea unui pașaport sau atunci când se dorește schimbarea școlii pe care o urmează copilul.

CÂND SE STABILEȘTE MODALITATEA DE EXERCITARE A AUTORITĂȚII PĂRINTEȘTI.

Modalitatea de exercitare a autorității părintești poate fi stabilită odată cu pronunțarea divorțului sau ulterior, printr-o acțiune separată la instanță.

Autoritatea părintească se exercită până la când minorul dobândește capacitate deplină de exercițiu, de regulă până la împlinirea vârstei de 18 ani.

AUTORITATEA PĂRINTEASCĂ EXCLUSIVĂ.

În două cauze recente, avocații Domocos&Popovici cu biroul de avocat în Oradea, au obținut două soluții prin care s-a dispus exercitarea autorității părintești în mod exclusiv de către mamă.

Soluțiile au fost pronunțate de Judecătoria Salonta și Judecătoria Ineu, ambele fiind definitive.

CUM SE POATE OBȚINE AUTORITATEA PĂRINTEASCĂ EXCLUSIVĂ?

Chiar dacă inițial s-a stabilit ca ambii părinți să exercite autoritatea părintească, acest lucru poate fi modificat de la caz la caz.

De exemplu, dacă unul dintre părinți nu se mai implică în creșterea minorului sau îl pune în pericol, instanța poate dispune exercitarea autorității părintești în mod exclusiv de către unul dintre părinți.

BENEFICII AUTORITATE PĂRINTEASCĂ EXCLUSIVĂ.

La analiza necesității modului de exercitare a autorității părintești, cel mai important aspect este interesul superior al minorului.

Dacă autoritatea părintească este exercitată în mod exclusiv, părintele care o exercită va avea control total asupra deciziilor ce îl privesc pe minor, fără a mai fi necesar acordul celuilalt părinte.

Părintele va putea decide înscrierea minorului la o altă școală, deplasarea cu acesta în străinătate și orice alte probleme ce țin de creșterea și dezvoltarea copilului.

Este important de reținut că la analiza modului de exercitare a autorității părintești se ține seama de interesul superior al minorului și de probele administrate, fiind necesar a fi făcută dovada că această modalitate este benefică pentru minor.

Acest articol nu reprezintă consultanță juridică și nu atrage răspunderea autorului.

Solicită o analiză juridică a cazului tău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top