Recent am finalizat cu succes un litigiu în care clientul nostru, reprezentat de avocat Popovici Claudiu, a fost acționat în judecată de către o altă companie.
În cadrul acestui litigiu s-a solicitat obligarea clientului nostru la plata de despăgubiri pentru nerespectarea obligațiilor contractuale izvorâte dintr-un contract de lucrări de construcții.
Întrucât lucrarea a fost realizată în beneficiul unei instituții publice, cuantumul sumelor solicitate a fost unul ridicat.
Întrucât am asistat clientul și în etapa de negociere a contractului de lucrări, în cuprinsul acestuia au fost inserate clauze care să protejeze constructorul tocmai împotriva unei situații precum cea reclamată.
În situația unor lucrări de construcții clauzele contractuale sunt extrem de importante și pot evita sau genera probleme foarte costisitoare.
Am reușit să convingem instanțele de judecată, atât în faza de fond, apel și recurs, de faptul că ne-am îndeplinit obligațiile contractuale și că nu putem fi obligați la plata sumelor solicitate.
S-a dovedit încă odată cât de importantă este revizuirea unui contract înainte de semnarea acestuia, cu atât mai mult când valoarea contractului este una extrem de mare.
Ca urmare a succesului în instanță, compania reprezentată de avocat Popovici Claudiu din Oradea a obținut și restituirea integrală a cheltuielilor de judecată.
Acest articol nu reprezintă consultanță juridică și nu atrage răspunderea autorului.
Legea 243/2024 introduce limite stricte pentru dobânda anuală efectivă (DAE) aplicabilă în contractele de credit,…
Clientul pe care l-am reprezentat a fost acuzat de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri…
După un proces ce s-a desfășurat în trei etape, fond, apel și recurs, am reușit…
Într-o cauză recentă am obținut o soluție de amânare a aplicării pedepsei pentru clientul cercetat…
Recent am obținut o victorie la Curtea de Apel Suceava, clientul pe care l-am reprezentat…
Cum poți să ștergi mențiunile din cazier privind o condamnare anterioară? O soluție legală este…