Respingerea plângerii contravenționale formulate împotriva procesului verbal prin care s-a dispus suspendarea dreptului de conduce atrage unele obligații pentru conducătorii auto.
Într-un articol anterior, redactat de avocat Popovici Claudiu din Oradea, am discutat despre procedura de restituire a permisului iar în cele ce urmează vom analiza ce trebuie să faceți după soluționarea plângerii de către instanță.
Aflați în continuare când rămâne definitivă hotărârea judecătorească, în ce termen trebuie predat permisul dacă plângerea a fost respinsă precum și ce sancțiuni există pentru nerespectarea acestor obligații.
Momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești trebuie analizat din două perspective.
Prima situație este aceea în care plângerea contravențională este respinsă de către Judecătorie. Dacă nu formulați apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, aceasta va rămâne definitivă la momentul expirării acestui termen.
În cazul în care formulați apel împotriva hotărârii pronunțate de Judecătorie, apelul va fi judecat de către Tribunal, hotărârea Tribunalului fiind definitivă la momentul pronunțării. Cu alte cuvinte, nu mai este necesară comunicarea hotărârii sau trecerea unui termen.
Urmăriți portalul intanțelor de judecată pentru a fi informat cu privire la soluționarea cauzei de către instanță.
Dacă plângerea contravențională a fost respinsă permisul de conducere trebuie predat în termen de cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii instanței. Momentul rămânerii definitive se calculează în funcție de situațiile descrise mai sus.
Permisul de conducere poate fi predat la Poliția Rutieră personal sau prin avocat/împuternicit dar și transmis prin curier/poștă. În cazul transmiterii prin curier/poștă trebuie să existe o confirmare de primire.
NU așteptați comunicarea hotărârii pronunțate de Tribunal sau vreo notificare din partea Poliției. Odată ce plângerea a fost respinsă definitiv permisul trebuie predat în termen de cel mult 30 de zile, fără nicio altă formalitate.
Din punct de vedere contravențional, predarea permisului după termenul de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii atrage prelungirea suspendării cu încă 30 de zile.
Din punct de vedere penal, conducerea unui vehicul pe perioada suspendării constituie infracțiunea prevăzută la art. 335 alin.2 Cod Penal și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă.
Prezentul articol nu reprezintă consultanță juridică și nu atrage răspunderea autorului.
Legea 243/2024 introduce limite stricte pentru dobânda anuală efectivă (DAE) aplicabilă în contractele de credit,…
Clientul pe care l-am reprezentat a fost acuzat de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri…
După un proces ce s-a desfășurat în trei etape, fond, apel și recurs, am reușit…
Într-o cauză recentă am obținut o soluție de amânare a aplicării pedepsei pentru clientul cercetat…
Recent am obținut o victorie la Curtea de Apel Suceava, clientul pe care l-am reprezentat…
Cum poți să ștergi mențiunile din cazier privind o condamnare anterioară? O soluție legală este…