Dreptul Afacerilor

SRL sau PFA. Care este mai avantajos în 2024?

SRL sau PFA în anul 2024? Aceasta este întrebarea cea mai frecventă în aceste zile.

Prin Legea 296/2023 au fost adoptate modificări fiscale ce vizează modalitatea de impozitare la PFA și la SRL. Au fost operate schimbări în ceea ce privesc contribuțiile datorate de PFA cât și situațiile în care va fi aplicabil impozitul de 1% pe cifra de afaceri.

În aceste condiții, viitorii sau actualii antreprenori se află în situația de a analiza care formă de organizare este cea mai potrivită din punct de vedere fiscal.

Vom prezenta pe scurt principalele modificări fiscale aplicabile pentru PFA și SRL, iar ulterior vom analiza ce ar trebui să aibă în vedere antreprenorii.

MODIFICĂRI PENTRU PFA 2024.

1. CONTRIBUȚIILE.

1.1 CONTRIBUȚIA PENTRU SĂNĂTATE(CASS). VENITURI OBȚINUTE DIN ACTIVITATEA PFA-ULUI.

Cea mai importantă modificare fiscală privește contribuția CASS în valoare de 10% care se va aplica asupra venitului net, în limita a 60 de salarii minime brute, pentru veniturile obținute din activitatea PFA-ului.

Pentru o mai bună înțelegere vom analiza următoarele exemple, calculul fiind realizat având în vedere salariul minim brut de 3500 lei cât se preconizează că va fi în anul 2024, pragul de 60 de salarii minime brute fiind 60 x 3500 = 210.000 lei

  • Venituri sub 60 de salarii minime brute, baza de calcul va fi venitul net la care se va aplica procentul de 10%

EXEMPLU! Dacă PFA obține venituri nete de 150.000 lei, va datora contribuție CASS în valoare de 15.000 lei (150.000 lei x 10%)

  • Venituri peste 60 salarii minime brute, baza de calcul va fi valoarea a 60 salarii minime brute

EXEMPLU! Dacă PFA obține venituri nete de 300.000 lei, va datora contribuție CASS în valoare de 21.000 lei( 210.000 lei x 10%).

S-au eliminat astfel pragurile de 6/12/24 salarii minime brute, contribuția CASS fiind aplicată asupra venitului net.

Un aspect important introdus prin aceste modificări legislative este faptul că valoarea contribuției CASS devine deductibilă la calculul impozitului pe venit.

1.2 CONTRIBUȚIA PENTRU SĂNĂTATE(CASS). VENITURI OBȚINUTE DIN CHIRII, DIVIDENDE, ARENDĂ, DREPTURI DE AUTOR SAU ACȚIUNI.

Nevoia de bani la buget se observă prin stabilirea obligației de plată suplimentară a CASS pentru veniturile obținute din alte surse decât cele ale activității PFA-ului.

Astfel, dacă o persoană care desfășoară activitate prin intermediul unui PFA obține venituri și din alte surse precum chirii, dividende, drepturi de autor, acțiuni sau arendă, aceasta va trebui să achite două contribuții CASS, calculate diferit.

1. Pentru veniturile din activitatea PFA se va aplica modalitatea de calcul indicată la punctul 1.1, limita fiind valoarea a 60 de salarii minime brute.

2.Pentru veniturile din alte surse se va datora CASS în următoarea modalitate:

venituri între 6-12 salarii minime brute, baza de calcul va fi cel puțin valoarea a 6 salarii minime brute

  • venituri între 12-24 salarii minime brute, baza de calcul va fi cel puțin valoarea a 12 salarii minime brute

Venituri din alte surse în valoare de 50.000 lei, CASS datorată va fi 4200 lei(12×3500 lei )x10%.

  • venituri peste 24 salarii minime brute, baza de calcul va fi cel puțin valoarea a 24 salarii minime brute

Venituri din alte surse în valoare de 100.000 lei, CASS datorată va fi 8400 lei (24x 3500 lei x 10%)

MODIFICĂRI LA MICROÎNTREPRINDERI 2024. IMPOZITUL PE CIFRA DE AFACERI

Un SRL cu impozit de 1% sau 3% pe cifra de afaceri reprezenta o modalitate extrem de avantajoasă pentru desfășurarea unor activități economice.

Noile reguli fiscale modifică însă cazurile în care se aplică acest impozit, fiind introduse condiții noi privind cifra de afaceri și domeniile în care activează compania.

IMPOZIT DE 1% PE CIFRA DE AFACERI

Se introduc două noi condiții de impozitare pentru impozitul pe venit în valoare de 1% respectiv 3% pe cifra de afaceri, pragul limită pentru a fi încadrat ca microîntreprindere fiind păstrat la 500.000 euro.

Impozitul în cazul microîntreprinderilor va fi de 1% pe cifra de afaceri numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

  • cifra de afaceri se situează sub pragul de 60.000 euro
  • există cel puțin un angajat cu normă întreagă
  • cel puțin 80% din venituri sunt obținute din alte activități decât consultanță sau management
  • asociații să nu dețină mai mult de 25% din capitalul social la mai mult de trei microîntreprinderi
  • compania nu desfășoară activități cu următoarele coduri CAEN

5821 – Activități de editare a jocurilor de calculator,

5829 – Activități de editare a altor produse software,

6201 – Activități de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client),

6209 – Alte activități de servicii privind tehnologia informației,

5510 – Hoteluri şi alte facilități de cazare similare,

5520 – Facilități de cazare pentru vacanțe şi perioade de scurtă durată,

5530 – Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere,

5590 – Alte servicii de cazare,

5610 – Restaurante,

5621 – Activități de alimentație (catering) pentru evenimente,

5629 – Alte servicii de alimentaţie n.c.a.,

5630 – Baruri și alte activități de servire a băuturilor,

6910 – Activități juridice – numai pentru societățile cu personalitate juridică care nu sunt entități transparente fiscal, constituite de avocați potrivit legii,

8621 – Activități de asistență medicală generală,

8622 – Activități de asistență medicală specializată,

8623 – Activități de asistență stomatologică,

8690 – Alte activități referitoare la sănătatea umană.

IMPOZIT PE CIFRA DE AFACERI DE 3%

Impozitul în cuantum de 3% pe cifra de afaceri se va aplica atunci când sunt îndeplinite următoarele situații:

  1. Cifră de afaceri între 60.000-500.000 euro
  • cifra de afaceri se situează sub între 60.000- 500.000 euro
  • există cel puțin un angajat cu normă întreagă
  • cel puțin 80% din venituri sub obținute din alte activități decât consultanță sau management
  • asociații să nu dețină mai mult de 25% din capitalul social la mai mult de trei microîntreprinderi

  1. Cifră de afaceri sub 60.000 euro, dar societatea activează în următoarele domenii:

5821 – Activități de editare a jocurilor de calculator,

5829 – Activități de editare a altor produse software,

6201 – Activități de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client),

6209 – Alte activități de servicii privind tehnologia informației,

5510 – Hoteluri şi alte facilități de cazare similare,

5520 – Facilități de cazare pentru vacanțe şi perioade de scurtă durată,

5530 – Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere,

5590 – Alte servicii de cazare,

5610 – Restaurante,

5621 – Activități de alimentație (catering) pentru evenimente,

5629 – Alte servicii de alimentaţie n.c.a.,

5630 – Baruri și alte activități de servire a băuturilor,

6910 – Activități juridice – numai pentru societățile cu personalitate juridică care nu sunt entități transparente fiscal, constituite de avocați potrivit legii,

8621 – Activități de asistență medicală generală,

8622 – Activități de asistență medicală specializată,

8623 – Activități de asistență stomatologică,

8690 – Alte activități referitoare la sănătatea umană.

SRL SAU PFA ÎN ANUL 2024. CARE ESTE MAI AVANTAJOS? Avocat Drept Comercial Oradea

Trebuie înțeles că nu există un șablon sau un răspuns standard, fiind nevoie de o analiză a activității și a veniturilor preconizate pentru fiecare caz în parte.

Având în vedere opțiunile multiple de impozitare și de aplicare a contribuțiilor CASS, fiecare antreprenor trebuie să realizeze o analiză proprie, în funcție de situația sa efectivă.

Ar fi de preferat ca această analiză să fie realizată împreună cu un avocat sau un contabil, pentru a lua în calcul toate prevederile legale aplicabile.

Sunt foarte multe variabile care trebuie avute în calcul:

  • Veniturile preconizate
  • Obiectele de activitate pentru a analiza dacă se aplică impozit de 1% sau 3%
  • Costurile privind angajarea cu normă întreagă a unei persoane
  • Impozitul pe dividende și contribuțiile CASS aferente
  • Activitatea desfășurată pentru a analiza oportunitatea impozitului pe profit. De exemplu în activitatea de producție impozitul pe profit poate fi o alegere bună spre deosebire de activitatea de prestări servicii unde cheltuielile sunt mai reduse.

SRL POATE FI MAI AVANTAJOS FISCAL DIN ANUL 2024.

Cu toate acestea, raportat la majorările cotelor de contribuții în cazul PFA-urilor, în foarte multe cazuri, începând cu anul 2024 SRL-ul POATE reprezenta o opțiune mai avantajoasă din punct de vedere fiscal.

PFA va reprezenta o opțiune în situația în care veniturile obținute sunt reduse, fiind situate sub limita unui salariu minim brut, respectiv 3500 lei lunar.

Pentru a înțelege mai concret modalitatea de analiză a obligațiilor fiscale, să analizăm trei situații practice.

Trebuie să aveți în vedere că vorbim de situații ipotetice, fără a ține cont de eventuale deduceri, cheltuieli deductibile sau alte facilități, calculele fiind realizate în baza unui salariu minim brut de 3500 lei și cu ipoteza că persoana fizică va fi angajată cu normă întreagă și încadrată cu salariul minim.

Astfel, pe parcursul unui an persoana fizică va încasa un salariu net în  suma totală de 24.570 lei. Această sumă va fi avută în vedere la calculul impozitului pe dividende, acesta fiind calculat după următoarea formulă:

(VENIT NET- COSTURI SALARII-TAXE SALARII-IMPOZIT VENIT ) X 8%

(120.000-24.570-18375-1200) X 8% = 6068 LEI

VENITURI DE 120.000 LEI

TAXEPFAMICRO 1%MICRO 3%
IMPOZIT870012003600
CAS21.000
CASS12.00042004200
TAXE ANGAJAT01837518375
IMPOZIT DIVIDENDE060685876
TOTAL41.70029.84332.051

VENITURI DE 300.000 LEI

TAXEPFAMICRO 1%MICRO 3%
IMPOZIT25.80030009000
CAS21.000
CASS21.00084008400
TAXE ANGAJAT01837518375
IMPOZIT DIVIDENDE020.324 19.844
TOTAL67.80050.09955.619

Se observă astfel că SRL poate reprezenta un avantaj din punct de vedere fiscal, iar cei care doresc să își schimbe forma de organizare juridică sau să înființeze un SRL trebuie să acționeze rapid, modificările urmând a fi aplicabile începând cu 1 ianuarie 2024.

CE SOLUȚII EXISTĂ PENTRU ANTREPRENORI?

Cei care doresc să își înființeze un PFA sau un SRL trebuie să analizeze temeinic care formă de organizare este mai eficientă.

Antreprenorii care activează acum prin intermediul unui PFA trebuie să analizeze oportunitatea închiderii PFA-ului și înființarea unui SRL sau păstrarea PFA-ului pentru anumite activități și înființarea unui SRL pentru acele activități pentru care SRL este mai avantajos fiscal.

Acest articol nu reprezintă consultanță juridică și nu atrage răspunderea autorului.

Solicită o analiză juridică a cazului tău

Avocat Popovici Claudiu

Share
Published by
Avocat Popovici Claudiu

Recent Posts

Limitarea Dobânzilor în Legea 243/2024. Protecție sporită împotriva IFN-urilor.

Legea 243/2024 introduce limite stricte pentru dobânda anuală efectivă (DAE) aplicabilă în contractele de credit,…

o săptămână ago

Clasare dosar penal pentru trafic de droguri. Art.2 alin.1 Legea 143/2000

Clientul pe care l-am reprezentat a fost acuzat de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri…

2 săptămâni ago

Salarii restante. Victorie definitivă pentru angajat.

După un proces ce s-a desfășurat în trei etape, fond, apel și recurs, am reușit…

4 săptămâni ago

Conducere sub influența alcoolului. Art.336 Cod Penal

Într-o cauză recentă am obținut o soluție de amânare a aplicării pedepsei pentru clientul cercetat…

o lună ago

Arestare nelegală trafic de droguri. Apel admis și client eliberat din arest.

Recent am obținut o victorie la Curtea de Apel Suceava, clientul pe care l-am reprezentat…

o lună ago

Reabilitare judecătorească. Cum poți să ștergi mențiunile din cazier?

Cum poți să ștergi mențiunile din cazier privind o condamnare anterioară? O soluție legală este…

2 luni ago