Drept Penal

Reabilitare judecătorească. Cum poți să ștergi mențiunile din cazier?

Cum poți să ștergi mențiunile din cazier privind o condamnare anterioară? O soluție legală este reabilitarea judecătorească, o procedură care dă posibilitatea obținerii unui cazier fără mențiuni.

Eventualele mențiuni existente în cazierul judiciar pot crea dificultăți persoanelor care au suferit condamnări, fiind dificil să obțină anumite locuri de muncă sau să își exercite anumite drepturi.

Reabilitarea judecătorească dă posibilitatea acestor persoane să se reintegreze în societate și să redevină o persoană cu drepturi depline.

Ce presupune reabilitarea judecătorească? Avocat Oradea

Posibilitatea de a beneficia de reabilitarea judecătorească este un drept al persoanelor care au suferit condamnări anterioare, dacă sunt îndeplinite anumite condiții și dacă au trecut anumite termene.

Principalul efect al reabilitării este acela că persoana reabilitată nu mai este considerată ca având antecedente penale. Astfel, condamnarea nu va mai fi înscrisă în cazierul judiciar, iar unele dintre drepturile suspendate, cum ar fi dreptul de a exercita anumite profesii sau de a candida pentru funcții publice, vor fi redobândite.

Cum este reglementată reabilitarea judecătorească în Codul penal? Art. 166 Cod Penal.

Dispozițiile legale relevante pentru reabilitarea judecătorească sunt prevăzute în articolele 166-168 din Codul Penal. Acestea stabilesc condițiile necesare pentru a solicita reabilitarea, precum și termenele în care aceasta poate fi cerută.

Când poate fi cerută reabilitarea judecătorească? Avocat Drept Penal Oradea.

Reabilitarea judecătorească poate fi cerută după trecerea unui termen stabilit în funcție de cuantumul pedepsei, în Codul penal fiind prevăzute următoarele termene:

  • a) 4 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depăşeşte 5 ani;
  • b) 5 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;
  • c) 7 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani sau în cazul pedepsei detenţiunii pe viaţă, comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii;
  • d) 10 ani, în cazul condamnării la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, considerată executată ca urmare a graţierii, a împlinirii termenului de prescripţie a executării pedepsei sau a liberării condiţionate.

De la ce moment se calculează termenul pentru reabilitare?

Termenele de reabilitare amintite anterior se socotesc de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris.

Pentru cei condamnaţi la pedeapsa amenzii, termenul curge din momentul în care amenda a fost achitată integral sau executarea ei s-a stins în orice alt mod.

În caz de graţiere totală sau de graţiere a restului de pedeapsă, termenul curge de la data actului de graţiere, dacă la acea dată hotărârea de condamnare era definitivă, sau de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, dacă actul de graţiere se referă la infracţiuni în curs de judecată.

În caz de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, termenul curge de la data împlinirii termenului de supraveghere.

În cazul condamnărilor succesive, termenul de reabilitare se calculează în raport cu pedeapsa cea mai grea şi curge de la data executării ultimei pedepse.

Înainte de a formula cererea de reabilitare este esențial să fie analizată situația particulară a fiecărui condamnat, împlinirea termenului de reabilitare fiind o condiție esențială pentru obținerea reabilitării. Un avocat specializat în drept penal din Oradea vă poate oferi asistență juridică specializată în această procedură.

Condiții reabilitare judecătorească. Avocat Drept Penal Oradea.

Este important de reținut că instanța nu este obligată să dispună reabilitarea persoanei condamnate chiar dacă termenul de reabilitare a fost împlinit, fiind necesar să fie făcută dovada îndeplinirii celorlalte condiții cerute de lege precum și a reintegrării condamnatului.

Suplimentar îndeplinirii condiției privind termenul, pentru a putea obține reabilitarea persoana condamnată trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • a) să nu fi săvârşit o altă infracţiune în intervalul de timp prevăzut în art. 166 Cod Penal
  • b) a achitat integral cheltuielile de judecată şi şi-a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când acesta dovedeşte că nu a avut posibilitatea să le îndeplinească sau când partea civilă a renunţat la despăgubiri.

Efectele Reabilitării

Reabilitarea judecătorească are mai multe efecte juridice semnificative pentru persoana condamnată, printre care:

  • Ștergerea condamnării din cazierul judiciar: După obținerea reabilitării, condamnarea nu va mai apărea în fișa cazierului judiciar al persoanei reabilitate. Astfel, acea persoană va fi tratată, din punct de vedere juridic, ca și cum nu ar fi fost condamnată.
  • Restabilirea drepturilor: Reabilitarea restabilește o serie de drepturi care au fost suspendate ca urmare a condamnării, cum ar fi dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita profesii reglementate prin lege (ex. avocatură, notariat, funcții publice).
  • Restabilirea reputației sociale: Deși acest efect nu este prevăzut direct în lege, reabilitarea are și o componentă morală, restabilind reputația persoanei reabilitate în fața societății.

Concluzie

Reabilitarea judecătorească este un instrument juridic care oferă persoanelor condamnate șansa de a-și recupera statutul juridic și social după executarea pedepsei. Aceasta implică respectarea unor termene și condiții stricte, iar succesul unei cereri de reabilitare depinde în mare măsură de comportamentul condamnatului în perioada ulterioară executării pedepsei.

Reabilitarea nu doar că șterge condamnările din cazierul judiciar, dar oferă și o cale de reintegrare completă în societate, permițând persoanelor să-și refacă viața fără stigmatul unei condamnări anterioare.

Un avocat din Oradea specializat în drept penal vă poate asista în fața instanțelor de judecată în această procedură, având astfel partea de servicii profesioniste care pot crește șansele unei soluții favorabile.

Acest articol nu reprezintă consultanță juridică și nu atrage răspunderea autorului.

Solicită o analiză juridică a cazului tău

Avocat Popovici Claudiu

Recent Posts

Limitarea Dobânzilor în Legea 243/2024. Protecție sporită împotriva IFN-urilor.

Legea 243/2024 introduce limite stricte pentru dobânda anuală efectivă (DAE) aplicabilă în contractele de credit,…

o săptămână ago

Clasare dosar penal pentru trafic de droguri. Art.2 alin.1 Legea 143/2000

Clientul pe care l-am reprezentat a fost acuzat de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri…

2 săptămâni ago

Salarii restante. Victorie definitivă pentru angajat.

După un proces ce s-a desfășurat în trei etape, fond, apel și recurs, am reușit…

4 săptămâni ago

Conducere sub influența alcoolului. Art.336 Cod Penal

Într-o cauză recentă am obținut o soluție de amânare a aplicării pedepsei pentru clientul cercetat…

o lună ago

Arestare nelegală trafic de droguri. Apel admis și client eliberat din arest.

Recent am obținut o victorie la Curtea de Apel Suceava, clientul pe care l-am reprezentat…

o lună ago

Amnistie fiscală 2024. Ghid pentru contribuabili.

Prin OUG 107/2024 Guvernul a aprobat posibilitatea ca persoanele fizice și juridice să beneficieze de…

2 luni ago