În reprezentarea clientului nostru, fotbalist profesionist al unei echipe campioane a României, am obținut o victorie juridică importantă în materia dreptului sportiv, reușind reducerea cuantumului clauzei penale de la 50.000 euro la 15.000 euro.
Cauza administrată de avocat Popovici Claudiu din Oradea, a vizat aspecte privind încălcarea clauzei de exclusivitate în relația dintre jucătorul profesionist de fotbal și impresarul acestuia.
Între jucătorul profesionist și impresar a fost încheiat un contract cu clauză de exclusivitate, jucătorul având obligația de a fi asistat de impresar în orice negociere sau la semnarea unui contract de joc cu orice club de fotbal, în caz contrar fiind obligat să achite clauza penală în cuantum de 50.000 euro.
Contractele de impresariat cu clauză de exclusivitate sunt utilizate frecvent în domeniul sportului însă jucătorii nu sunt informați suficient cu privire la întinderea și limitările acestei clauze.
Un asemenea contract va atrage inevitabil unele limitări pentru cel vizat de clauza de exclusivitate, fiind recomandat ca un astfel de contract să fie analizat din punct de vedere juridic înainte de semnare întrucât încălcarea clauzei poate avea efecte financiare serioase.
În cazul analizat, impresarul nu a inițiat transferul și nici nu a efectuat demersuri pentru realizarea acestuia, jucătorul semnând contractul direct cu clubul de fotbal interesat de serviciile sale, dar clauza de exclusivitate era în vigoare.
Întrucât transferul s-a realizat în lipsa impresarului, clientul nostru s-a confruntat cu o acțiune în instanță prin care s-a solicitat obligarea sa la plata clauzei penale în valoare de 50.000 euro, impresarul argumentând că a fost încălcată clauza de exclusivitate.
Conform prevederilor art. 1538 Cod Civil clauza penală reprezintă acea clauză prin care părţile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestaţie în cazul neexecutării obligaţiei principale.
Cu alte cuvinte, dacă una dintre părți nu își îndeplinește obligația prevăzută în clauza penală, partea va fi obligată la plata unui prejudiciu stabilit de părți la momentul contractului. Partea care trebuia să beneficieze de îndeplinirea obligației va trebui doar să facă dovada dovada nerespectării acelei obligații, fără a mai fi nevoită să facă dovada unui prejudiciu.
Exemplu! Într-un contract este prevăzută obligația cumpărătorului de a achiziționa bunurile exclusiv de la vânzător, în caz contrar urmând a fi obligat la plata unei sume de bani, stabilită în prealabil de părți, această clauză având natura unei clauze penale. În situația în care cumpărătorul achiziționează produse de la un alt furnizor și vânzătorul inițial face dovada acestui lucru, cumpărătorul va fi obligat să achite suma de bani stabilită, fără a fi nevoie ca vânzătorul inițial să facă dovada unui prejudiciu.
Am susținut în fața instanței faptul că valoarea clauzei penale este excesivă, fiind necesară diminuarea acesteia în conformitate cu prevederile art. 1541 alin.2 Cod Civil
(1) Instanţa nu poate reduce penalitatea decât atunci când:
a) obligaţia principală a fost executată în parte şi această executare a profitat creditorului;
b) penalitatea este vădit excesivă faţă de prejudiciul ce putea fi prevăzut de părţi la încheierea contractului.
Am argumentat în fața instanței aspecte privind modalitatea de încheiere a contractului, lipsa informării suficiente cu privire la întinderea clauzei de exclusivitate precum și prejudiciul ce putea fi prevăzut de părți, dar și privitor la prejudiciul cauzat efectiv reclamantului.
Tribunalul Bihor și-a însușit argumentele noastre și a dispus reducerea clauzei penale cu 35.000 euro, jucătorul fiind obligat la plata sumei de 15.000 euro, hotărârea rămânând definitivă după judecarea apelului.
Într-un domeniu complex precum dreptul sportului și în condițiile existenței unei clauze de exclusivitate, reducerea cuantumului clauzei penale cu 35.000 euro reprezintă un real succes.
Suntem bucuroși că am putut contribui la această victorie pentru clientul nostru și această reușită evidențiază aplicarea de către instanțe a principiilor de drept și analizarea riguroasă a probelor precum și eficacitatea unei strategii juridice adecvate.
Un avocat din Oradea specializat în drept comercial vă poate asista în fața instanțelor de judecată, având astfel partea de servicii profesioniste care pot crește șansele unei soluții favorabile.
Acest articol nu reprezintă consultanță juridică și nu atrage răspunderea autorului.
Legea 243/2024 introduce limite stricte pentru dobânda anuală efectivă (DAE) aplicabilă în contractele de credit,…
Clientul pe care l-am reprezentat a fost acuzat de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri…
După un proces ce s-a desfășurat în trei etape, fond, apel și recurs, am reușit…
Într-o cauză recentă am obținut o soluție de amânare a aplicării pedepsei pentru clientul cercetat…
Recent am obținut o victorie la Curtea de Apel Suceava, clientul pe care l-am reprezentat…
Cum poți să ștergi mențiunile din cazier privind o condamnare anterioară? O soluție legală este…