Despăgubiri accidente

Despăgubiri RCA accident. Cum se pot obține?

Procedura de obținere a despăgubirilor de la asigurătorul RCA este una care creează probleme pentru păgubiți întrucât în multe situații asigurătorii RCA nu își îndeplinesc obligațiile legale.

În cele ce urmează vom analiza ce trebuie să facă cei păgubiți pentru a obține despăgubirile într-un termen cât mai scurt.

Constatarea amiabilă de accident RCA.

Dacă în urma accidentului au rezultat numai daune materiale cei implicați pot întocmi o constatare amiabilă, utilizând formularul atașat poliței de asigurare RCA (formularul albastru).

În cuprinsul acestui formular cei implicați vor consemna modalitatea în care s-a produs accidentul și datele conducătorilor auto precum și datele autovehiculelor implicate.

În cazul în care există victime trebuie anunțată poliția și solicitat ajutorul echipajelor medicale, dacă este necesar. Nu se recomandă modificarea amplasării autovehiculelor implicate întrucât se poate atrage răspunderea penală pentru infracțiunea prevăzută la art.338 Cod Penal- Părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia. Despre acest subiect vom discuta într-un articol distinct.

Notificare daună RCA. Cum se realizează?

În termen de 5 zile de la producerea accidentului, persoana vinovată  trebuie să informeze asiguratorul RCA la care are încheiată polița cu privire la incidentul rutier. Notificarea poate fi realizată și de către persoana păgubită, modalitate frecvent întâlnită în practică.

Notificarea se realizează de regulă telefonic dar poate fi efectuată și în scris, în funcție de preferințe. În momentul notificării se vor solicita date privitoare la conducătorii auto și autoturismele implicate în accident, de aceea este indicat să aveți la îndemână documente precum talon de înmatriculare, asigurare RCA, carte de identitate. De asemenea, se vor solicita informații cu privire la circumstanțele producerii accidentului.

În urma acestei informări se va fixa o programare pentru constatarea daunelor, dată la care păgubitul se va prezenta cu autoturismul la centrul de daune indicat de asigurator.

Stabilirea despăgubirii.

După efectuarea constatării de către inspectorul de daune al asiguratorului, păgubitul va înainta o cerere de despăgubire către asigurătorul RCA la care persoana vinovată de producerea accidentului avea încheiată polița RCA. De regulă, cererea de despăgubire se va completa la momentul constatării daunelor dar aceasta poate fi transmisă și ulterior prin mijloace electronice sau poștă.

Este recomandat ca persoana păgubită să indice în cuprinsul cererii de despăgubire suma pe care înțelege să o solicite cu titlu de despăgubiri.

În termen de 30 de zile de la primirea cererii de despăgubire asigurătorul este obligat să formuleze o ofertă de despăgubire sau să transmită păgubitului motivele pentru care refuză integral sau parțial acordarea despăgubirii. În cazul în care asigurătorul nu respectă acest termen va fi obligat la plata despăgubirii solicitate de păgubit.

Dacă persoana păgubită apreciază că despăgubirile propuse sunt insuficiente acesta poate solicita asigurătorului recalcularea acestora, nefiind obligat să accepte oferta asigurătorului.

Termen de plată despăgubire RCA.

În situația în care păgubitul este de acord cu oferta de despăgubire propusă de asigurătorul RCA, acesta va transmite asigurătorului acceptarea ofertei. Acceptarea ofertei de despăgubire poate fi transmisă prin poștă, electronic sau prin înregistrare la sediul/agenția asigurătorului.

În termen de 10 zile de la transmiterea acceptului privind oferta de despăgubire asigurătorul este obligat să efectueze plata despăgubirilor în contul păgubitului. Nerespectarea acestui termen atrage obligarea asigurătorului la plata de penalități de întârziere de 0.2% pe zi.

În numeroase cazuri asigurătorul RCA nu achită despăgubirile în termenul de 10 zile și ulterior achită despăgubirea fără penalitățile aferente, păgubitul fiind astfel lipsit de această sumă ce i se cuvine conform legii.

Pentru a putea obține despăgubirile în termenul legal precum și penalitățile de întârziere, dacă este cazul, persoanele păgubite au la dispoziție proceduri legale rapide, asigurătorul fiind obligat și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acestea.

Dacă întâmpinați probleme la încasarea despăgubirilor nu lăsați timpul să treacă ci apelați la un profesionist care să vă reprezinte interesele.

Prezentul articol nu reprezintă consultanță juridică și nu atrage răspunderea autorului.

Solicită o analiză juridică a cazului tău

Avocat Popovici Claudiu

View Comments

Share
Published by
Avocat Popovici Claudiu

Recent Posts

Limitarea Dobânzilor în Legea 243/2024. Protecție sporită împotriva IFN-urilor.

Legea 243/2024 introduce limite stricte pentru dobânda anuală efectivă (DAE) aplicabilă în contractele de credit,…

o săptămână ago

Clasare dosar penal pentru trafic de droguri. Art.2 alin.1 Legea 143/2000

Clientul pe care l-am reprezentat a fost acuzat de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri…

2 săptămâni ago

Salarii restante. Victorie definitivă pentru angajat.

După un proces ce s-a desfășurat în trei etape, fond, apel și recurs, am reușit…

4 săptămâni ago

Conducere sub influența alcoolului. Art.336 Cod Penal

Într-o cauză recentă am obținut o soluție de amânare a aplicării pedepsei pentru clientul cercetat…

o lună ago

Arestare nelegală trafic de droguri. Apel admis și client eliberat din arest.

Recent am obținut o victorie la Curtea de Apel Suceava, clientul pe care l-am reprezentat…

o lună ago

Reabilitare judecătorească. Cum poți să ștergi mențiunile din cazier?

Cum poți să ștergi mențiunile din cazier privind o condamnare anterioară? O soluție legală este…

2 luni ago